Bârfa sau clevetirea este transmiterea unor informaţii când tu nu faci parte nici din problemă, nici din soluţie.
În esenţă bârfeşti când vorbeşi cu cineva despre altcineva care nu este prezent. Ştiind că transmiterea unor astfel de informaţii este greşită, tu nu trebuie nici să le asculţi, dacă vrei să-ţi protejezi biserica. A asculta bârfa este ca şi cum ai accepta un bun furat, şi asta te face la fel de vinovat ca şi cum ai fi furat tu însuţi. Când cineva începe să clevetească, ai curajul şi spune-i „Te rog, opreşte-te. N-am nevoie să ştiu aceste lucruri. Ai vorbit direct cu persoana în cauză?”.
Oamenii care vorbesc despre alţii în prezenţa ta, vor vorbi şi despre tine. Nu poţi avea încredere în ei. Dacă îţi pleci urechea la clevetire Dumnezeu spune că eşti o persoană care face necazuri.
„Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare Proverbe 17:4–
Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul. Iuda:19
Este trist că în turma lui Dumnezeu cele mai mari rani le produc alte oi, nu lupii. Pavel ne avertizează în legătură cu „creştinii canibali”, care „se mănâncă unii pe alţii” şi distrug părtăşia. Biblia spune să ne ferim de astfel de oameni care creează probleme: „Cine umbla cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; Și cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci”. Cea mai rapidă cale de a pune capăt unui conflict din biserică sau dintr-un grup mic este să-i oprim cu dragoste pe cei ce bârfesc şi să insişti ca ei să nu mai bârfească. Solomon a spus: „Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; și când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte”.
Să nu umbli cu bârfe în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul.
Proverbe 10:18
Cine ascunde ura, are buze mincinoase, şi cine răspândeşte bârfele este un nebun. –
Proverbe 11:13
Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.
Proverbe 18:8
Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: alunecă până în fundul măruntaielor. –
Proverbe 20:19
Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. –
Celui ce crede că este mântuit sau că e călăuzit de Duhul şi bârfeşte pe alţii, Dumnezeu îi spune că se înşeală singur ba mai mult, încearcă să înşele şi pe alţii!