Rezolvarea conflictului.

Metoda practică a lui Dumnezeu pentru rezolvarea conflictului.

Isus a dat Bisericii un proces format din trei paşi simpli: „Daca fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea sa asculte de ei, spune-l Bisericii”.  Matei 18:15-17

Când te afli în conflict cu cineva, este tentant să te plângi la o a treia persoană în loc să ai curajul să spui adevărul în dragoste persoanei în cauză. Aceasta face situaţia mai dificilă.

De aceea trebuie să te duci direct la persoana implicată. Întotdeauna confruntarea privată este primul pas şi trebuie să acţionezi cât mai repede posibil. Dacă voi doi nu puteţi rezolva situaţia, următorul pas este să iei unul sau doi martori ca să ajute la confirmarea problemei şi la restaurarea relaţiei. Ce trebuie să faci dacă persoana în cauză se încăpăţânează şi nu vrea să se împace? Isus a spus să o aduci în faţa bisericii. Dacă persoana respectivă refuză să asculte şi de data aceasta, trebuie să o tratezi ca pe un necredincios.

 

Sunt unii creștini care își permit o altă metodă pentru a rezolva conflictele în care se află. Unii bârfesc, alții acuză, unii sar peste pașii pe care Isus n-i arată și aduc acuzații în public față de alții .. și alte alternative moderne de management. Aceștia sunt cei care fac certuri și dezbinări în bisericii și prin comportarea lor destructivă vor să distrugă armonia și pacea bisericii. Tare aș vrea să le văd fața când Isus le va da sentința…

Despre Redacția

Biserica Penticostala Romana din Hassleholm
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.