Mimoza și fariseii

* Articol publicat cu acordul autorului, pastorul Petru Lascău

“Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul, şi I-a zis: “Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi” (Luca 11:45).

Un alt lucru pe care l-am observat la fariseii pe care-i urmăresc de la fereastra mea, este că sunt deosebit de sensibili şi se jignesc foarte ușor. Sunt un fel de mimoze care reacţionează imediat la stimuli care li se par ostili. Orice spui se poate interpreta, şi fariseul acesta găseşte explicaţii suficiente să bănuiască un nou atac împotriva domniei sale. Aude ceea ce nu se spune. Selectează şi editează textul oricărei convorbiri. Alege acele vorbe care, separate din context, sună a jignire. Jignit, apoi se simte justificat să atace. O face fără milă. De fiecare dată. Necruţător. În numele dreptăţii, iese la atac. Furibund.

Mimoza spune tuturor cum a fost jignit el de către cutare… Mai ales atunci când acest “cutare” este unul din cei ce nu-i stau lui în gât de mulţi ani. Preoţii sau pastorii, de pildă. Editarea textelor acestora a scos la lumină jigniri grosolane pe care aceste feţe bisericeşti i le-au adus lui, Mimozei. Ei nu aveau dreptul să afirme astfel de lucruri pentru că ei sunt pastori sau preoţi. Dacă a făcut-o şi el, atunci a fost doar o reacţie firească la ofensele aduse ilustrei lui personalităţi. Apoi, el nu este pastor sau preot. Pentru el standardele divine sunt cu mult mai nepretenţioase. El, în definitiv, se poate purta oricum, poate născoci orice vorbe, sau scoate din context orice subiect, poate înscena orice confuzie, pentru că el nu este “unsul Domnului”.

Îmi amintesc şi azi supriza pe care mi-a făcut-o o astfel de Mimoză, când i-am spus că este un om foarte dificil. “Auziţi, cum m-a jignit? A spus că sunt cu deficit, adică nu am mintea întreagă! A spus că sunt nebun!” A fost apoi foarte “dificil” să lămuresc un întreg comitet al unei biserici că nu acela era cuvântul. Tardiv şi inutil. Fariseul aude ce vrea, şi interpretează cum vrea el. Ca să fie jignit. Ca să poată ataca.

Urechile preasfinte ale Mimozei sunt apoi foarte atente la doctrinele pe care le aude şi care nu-i convin. El, de fapt, ascultă predicile ca să i se confirme erorile credinţei sale. Când predicatorul nu i le confirmă, întru amorţirea în continuare a conştiinţei sale, atunci propovăduitorul “predică erezii”. În accepţiunea dicţionarului său personal, erezie este tot ce nu este conform cu părerile sale, cu doctrinele lui. Care sunt doctrinele lui? Greu de ghicit. Nici el nu le ştie. Oricum, este ceva contrar a tot ce spune omul pe care-l urăşte. Îl urăşte, pentru că a fost ofensat cândva. Nasul lui fin şi obrazul subţire s-au şifonat la o vorbă sau la o expresie de-a ta, şi de-atunci te are la răboj.

Mimoza are un inventar impresionant de “erezii” pe care le-ai spus tu. A reţinut cu scupulozitate expresii şi afirmaţii din care a selectat şi editat fraza incendiatoare cu care te va lovi. Inventarul lui este plin de răstălmăciri, interpretări exagerate, răsuciri de sensuri şi redefiniri ale unor cuvinte. Nu are rost să te pui cu el. N-au reuşit dascălii din şcolile primare să-l înveţe sensul unor cuvinte. Cum ai să reuşeşti tu?

Cred că sensibilitatea aceasta bolnăvicioasă a Mimozei, se naşte din sentimentul ei de vinovăţie şi din perpetua spaimă a fariseului că va fi dat pe faţă. El ştie cine este şi îşi apără spoiala mormântului său cu reacţii de mimoză.

Este la modă să fii supărat, să fii sensibil, să respingi mesajul, fie el şi al Mesiei. Pentru conţinutul lui ofensator. Singura alternativă ar fi să se pocăiască, dar aceasta însemnă să recunoască el, preasfântul, că are păcate. Ferească Dumnezeu! Mai bine se supără pe mesager. Mai bine găseşte el că mesajul lui îl ocăreşte, şi are deci dreptul, să nu-l primească. Dacă ai folosit o ilustraţie cu un cal, atunci l-ai făcut cal. Dacă aminteşti de unele păcate ale zilelor noastre, urechea sa este profund zdruncinată de duritatea expresiilor folosite. Se supără pe umorul tău. Spui bancuri. Dacă ai un ton familial, atunci eşti neserios. Dacă este prea sobru, eşti lipsit de sensibilitate. Orice ai face, el va găsi un motiv să fie ofensat.

Să te ferească Domnul să nu semene ceva din mesajul tău cu realitatea vieţii sale duble! “M-a predicat de la amvon!” Aţi mai auzit aşa ceva? De unde ar fi trebuit să predici? Cum ar vrea el oare să sune predica ta? Să nu aibe nimic de-a face cu situaţia în care se găseşte el? Nu vrea să ştie ce zice Biblia despre situaţia sa?

Dacă alţii sunt ocărâţi, fariseului nu-i pasă. El să nu fie. “Ne ocărăşi şi pe noi!” spune el revoltat. Când alţii sunt ocărâţi, el se simte bine. Toată viaţa şi-a trăit-o comparându-se cu alţii şi ocârându-i pe ceilalţi. Ucenicii sunt pescari. Isus este fiul unui dulgher. Ce şanse mai avem noi?

Apoi, el nu vorbeşte niciodată la persoana întâia singular. El vorbeşte întotdeauna în numele unui grup. Întotdeauna grupul esta mare. “Fraţii” “Biserica” “Toată lumea” “Cei mai mulţi” Un întreg lan de mimoze. El este glasul opiniei publice. Toţi au fost ocărâţi. De aceea el, este reprezentatul ocărâţilor, apărătorul lor, purtătorul lor de cuvânt. Se va ridica să facă dreptate. Să-l înfrunte pe ofensator.

Păcatul “ocărilor” tale este deci, cu atât mai mare cu cât aceşti “noi” sunt mai mulţi. El are deja o listă. Cu semnături. De protest, bineînţeles, împotriva lipsei tale de sensibilitate faţă de fraţi. Au fost ocărâţi de predica ta, de atitudinea ta, de modul cum araţi. De faptul că exişti. Şi mimozele sensibile semnează. Chiar dacă nu ştiu bine pentru ce. Ele sunt pentru contra, oricum.

* Articol publicat cu acordul autorului, pastorul Petru Lascău

 

Despre Redacția

Biserica Penticostala Romana din Hassleholm
Acest articol a fost publicat în Gânduri și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.